Gurmanzii care vor să scape de kilogramele în exces, dar nu pot rezista la mirosul apetisant de pâine caldă sau aspectul delicios al spaghetelor cu parmezan, pot încerca dieta pe bază de carbohidraţi. Această dietă te asigură că poţi să slăbeşti fără să renunţi la produsele făinoase, cartofi sau orez.
În cartea „The Carb Lover’s Diet” („Dieta iubitorilor de carbohidraţi”), Ellen Kunes, redactor şef al revistei Health, şi nutriţionista Frances Largeman-Roth susţin că numeroase studii au demonstrat că metabolismul este accelerat o dată cu includerea în dietă a carbohidraţilor. Carbohidraţii au capacitatea de a crea rapid senzaţia de saţietate şi de a o păstra pe o perioadă mai mare de timp.
Cele două autoare propun un plan pentru o săptămână, conceput pentru a oferi o dietă sănătoasă şi echilibrată, care maximizează aportul de amidon rezistent, dar limitează consumul de calorii la 1200 pe zi. Cu ajutorul acestei plan vei slăbi între 3 şi 6 kilograme în doar o săptămână.
Reţete
Creveţi înăbuşiţi cu ghimbir
Încălzeşte două linguri de ulei de susan într-o tigaie wok şi adaugă două linguri de sos de soia, o lingură de miere, o lingură de ghimbir şi doi căţei de usturoi tocat. Lasă compoziţia pe foc un minut. Adaugă 400 de grame de legume, 300 de grame de orez brun fiert şi 75 de grame de creveţi şi găteşte totul timp de opt minute. Serveşte creveţii cu două linguri de migdale deasupra şi o ceapă verde tocată.
Paste cu pui
Fierbe mai întâi 50 de grame de paste integrale. Apoi pregăteşte într-o tigaie timp de opt – zece minute 125 de grame de pui fiert în combinaţie cu ceapă tăiată felii, trei căţei de usturoi (tocat mărunt), o roşie tăiată rondele, sare, piper şi oregano uscat. Amestecă puiul cu pastele fierte şi un dovlecel tăiat longitudinal în bucăţi mai mici. Serveşte mâncarea caldă cu două linguri de brânză parmezan pe deasupra.
Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.